Kitsch-ul este universal

Azi m-am decis sa-i fac o surpriza prietenei si s-o duc la targul de suveniruri de la Romexpo. Bad idea! Cale de trei pavilioane (pentru cunoscatori, 13, 14 si 15, aceleasi care gazduiesc, an de an, CERF-ul), m-am lovit de aceleasi zdranganele si impletituri care se gasesc la toate tarabele de pe marginea drumului din tara asta, de la munte la mare, in targuri si in piete. Imi amintesc ca, acum cativa ani, am gasit aceleasi tarabe, cu aceeasi marfa, in Buda Hills langa Budapesta. Diferenta este ca, la targul de la Romexpo, toate sunt cu 25% mai scumpe decat la piata si, pentru a avea acces la ele, trebuie platita o taxa de 3 lei de caciula. Suma nu e mare, dar e ridicola in sine. Prosti mai sunt astia cu hipermarketurile lor, va dati seama ce bani ar face daca ar taia bilete la intrarea in Cora? N-am inteles rostul acestei taxe, in conditiile in care expozantii nu faceau entertainment sau vreun serviciu comunitatii, ci bani, in cel mai pur sens al cuvantului.

Imaginea a fost completata pe drumul de intoarcere de cele mai mari ambuteiaje intalnite vreodata, duminica, in Bucuresti,  intregul traseu intre Piata Victoriei si Unirii fiind indesat pana la refuz cu automobilisti neinspirati si rablele lor zanganitoare. Ma intreb cum va fi maine la ora de varf daca si in week-end circulatia a devenit un calvar. Sa nu uit: maine trebuie sa ajung la serviciu la o ora care nu-mi inspira nimic bun…

To Be Or Not To Be… Welcome

Oficial, am inceput serviciul. Oh, thank God, prima zi de munca s-a nimerit sa fie libera, la fel ca si urmatoarele doua si, cu toate astea, am inceput munca. E ceva in aer care ma ia de ceafa si imi suiera la ureche “ai inceput munca; maine o sa te lovesti de aceleasi probleme ca si acum o luna; mai mult, oamenii te vor privi cu suspiciune”. Pentru ca, am uitat sa precizez, maine ma intorc acolo de unde, cu o luna in urma, imi luam ramas bun.

Nu m-am obosit niciodata sa explic motivele demisiei mele si nici acum nu simt nevoia sa explic motivele intoarcerii. A fost ceva care m-a entuziasmat in directia asta, in afara rugamintilor (care au existat inca din momentul in care mi-am depus demisia, deci nu le pot credita ca metoda de convingere). Dar maine voi da nas in nas cu realitatea si am o strangere de inima care zdruncina entuziasmul initial. Iar acum imi pun o gramada de intrebari. Era mai bine sa nu-mi fi dat demisisa, in the first place? Sau daca tot am facut-o, era mai bine sa accept prima propunere, aceea de a intra in PR? Voi fi judecat pentru plecare sau pentru intoarcere? Cat de severi vor fi judecatorii mei?