Balamuc la metrou
In stilul emisiunilor din seria “Seconds form disaster”, as fi putut sa incep acest post cu “27 noiembrie, Bucuresti, statia de metrou Piata Victoriei”, eventual cu vocea lui Isopescu ca sa fie treaba treaba. Dar m-am gandit sa nu panichez lumea inutil, chiar daca situatia din aceasta statie de metrou este dramatica, in fiecare zi lucratoare, in jurul orei 18:00. Aseara nu m-am incumetat pe peron decat dupa vreo 20 de minute, cand s-a mai potolit fluxul. M-am multumit sa stau sus, si sa fotografiez marea de oameni care paralizasera accesul in statia de metrou, avizi sa prinda un loc in apropierea peronului. Asta pana au venit doi nenea bine intentionati, in uniforma de bodyguard, care mi-au aratat amabili semnul cu “fotografierea interzisa” iar eu am inceput sa ma tem pentru siguranta aparatului de fotografiat din dotare. Iata cam cum arata treaba:
De prisos sa precizez ca dupa plecarea metroului (dupa ce cu chiu cu vai se inchideau usile), peronul era inca plin de oameni, iar scarile si toata zona de trecere intre Piata Victoriei 1 si 2 erau blocate (practic oamenii stationau pe scari, nu mai aveau unde sa inainteze). In tot acest timp, metrourile veneau si plecau asa cum stiu ele, adica la intervale de 10-12 minute, contribuind la complicarea situatiei.
Poate va intrebati ce legatura are asta cu “Clipele de cosmar” de pe NG? Pai sa zicem ca daca se intampla ceva la metrou, doamne fereste (a fost o emisiune chiar pe tema asta, la metroul londonez, parca) nu-mi inchipui cine mai scapa viu din marea aia de oameni. Si chiar daca n-ar arde de vii, cu siguranta se vor calca in picioare si tot ar iesi de o tragedie. Ca sa fiu sincer, asa ceva n-am vazut in nici o tara prin care am trecut dar, desigur, in orice tara prin care am trecut, trenurile de metrou se succed cu regularitate, la intervale de 2-3 minute, cu o frecventa chiar mai mare la orele de varf. La noi mai au si nesimtirea sa se tina de nas si sa tiuie in microfoane “va rugam sa permiteti inchiderea usilor, vine in spate tren la 3 minute”. 3 minute pe dracu’, mai devreme de 10 minute nu se intampla nimic pe sine, cine sa-i mai creada?
Asa ca am lasat salvarea planetei pentru altii mai creduli si de azi contribui din greu la poluarea Bucurestiului, in noul meu Avensis. E adevarat ca, uneori, dureaza mai mult drumul de acasa la serviciu si invers, dar este si mult mai placut, ba chiar si mult mai sigur. Oricand gasesc loc pe scaun, nu ma calca nimeni pe pantofi, luptele pentru un loc mai in fata se dau la nivel psihologic (unde stau bine) nu la nivel fizic (unde n-as avea nici o sansa in fata mitocanilor), pot sa ascult ce muzica imi place, simt numai mirosul propriului deodorant si (eventual) al odorizantului de interior s.a.m.d. Ei da, sigur, costa, dar sunt dispus sa platesc pentru confortul asta. Ce va fi cand Bucurestiul va fi saturat de masini si nu voi mai avea nici o sansa sa razbat prin aglomeratie? Pana atunci sper sa se rezolve problema transportului in comun. Sau sa-mi iau bocceluta si sa ma retrag in zone mai rarefiate, unde mersul pe jos rezolva toate problemele de transport.
