Ambasador, pierdut loc de parcare

“Cine are parcat un Peugeot rosu in locul masinii ambasadorului Irlandei este rugat sa-l ia de acolo” mi se pare cel mai haios mesaj pe care-l poate primi un roman pe mailul de serviciu. Cauza e simpla, dar contine o oarecare doza de penibil: in cladirea in care lucrez isi desfasoara activitatea mai multe firme (in principal publicatii si banci), dar si ambasada Irlandei. Iar bietul ambasador este nevoit sa treaca prin acelasi calvar prin care trecem cu totii in Bucuresti (“there is a God” ar zice unii, azi m-am invartit un sfert de ora pana am reusit sa “improvizez” un loc de parcare). Asa-i trebuie daca sefii lui s-au zgarcit de o vila in Cotroceni sau Primaverii.

Sporturi si sporturi

Sambata noaptea, chinuit de nesomn in urma participarii la o nunta esuata (scuzati pleonasmul) ma razbun pe telecomanda televizorului si ma impiedic de un meci de rugby transmis in reluare pe TVR2: Noua Zeelenada – Romania. Trecand peste diferenta de valoare intre cele doua echipe (echivalenta cu cea dintre AC Milan si Universitatea Craiova la fotbal) si chiar peste ineditul acestui sport deloc mediatizat la noi, trebuie sa marturisesc ca am fost placut surprins, ba chiar de mai multe ori.

In primul rand mi-a placut ca, in ciuda lipsei de perspective, echipa Romaniei a luptat tot meciul pentru cele doua eseuri reusite (scor final 85-8). Poate vi se pare rusinos, dar neozeelandezii au batut, spre exemplu, Portugalia cu 108-0 sau cam asa ceva. Baietii sunt pur si simplu formidabili.

In al doilea rand mi-a placut ca, in ciuda renumelui de “sport sangeros”, nu am vazut ca jucatorii sa se cotonageasca pe teren, sa injure arbitrul (o ganganie pe langa masivii jucatori) sau sa arunce nervosi cu mingea. N-am vazut nici inevitabilele flegme si scarpinaturi intre picioare care parca abia asteapta o camera de luat vederi pentru a deveni publice. Toate astea mi s-au parut ireale dupa ce am vazut cum evolueaza un meci de fotbal intre doua echipe obisnuite din campionatul nostru intern.

Cel mai tare m-au dat pe spate spectatorii, insa. Nu numai ca nu si-au fluierat si huiduit favoritii (nici n-ar fi avut motiv, trebuie sa recunosc), dar aplaudau (nu este o figura de stil, chiar aplaudau, ca la teatru) chiar si jucatorii echipei adverse (romanii nostri) atunci cand reuseau o manevra mai indrazneata. Asta chiar mi s-a parut din alta lume. Asa or fi spectatorii din Noua Zeelanda, sau toti spectatorii de rugby in general? O sa aprofundez subiectul.

Stop torturarii animalelor!

Atins de leapsa lui Ice, ma alatur si eu celor care sustin campania impotriva torturarii animalelor. Sa ma ierte fratele Pig ca i-am manarit bannerul, dar mi s-a parut mai sugestiv decat flash-ul diafan de pe site-ul ProTV, care-i facut pentru copii tembeli si pe deasupra contine si un script pe care hostingul meu nu-l suporta.

Nu nominalizez pe nimeni sa duca mesajul mai departe, fiecare face cum il taie capul, dar pentru cei care vor, trebuie sa precizez ca sus-numitele bannere diafane cu priza la copiii tembeli (am mai zis asta?) pot fi obtinute de pe site-ul ProTV. Pentru cei cu subdomeniu la wordpress.com (ca subsemnatul), un widget text cu un cod html simplu rezolva problema.

Incredibil

Nu toti romanii fura. Unii sunt cinstiti. Dar saraci. Dar cinstiti. Of, m-am zapacit. Mai bine va lamuriti singuri.

…numai votca taie greata!

Mi-e greata sa tot aud ca romanilor le lipseste simtul civic si ca nu fac de buna voie una sau alta. Cacat! E ridicol sa astepti simt civic de la o natie care nu e-n stare sa-si tina nici macar scrumul in propria scrumiera decat sub amenintarea spanzuratorii. Si atunci ce poti face? Pai ori institui pedepse (de care nu se sperie nimeni, pentru ca nu sunt aplicate decat atunci cand trebuie “sa dea bine” in mass media sau in ochii observatorilor europeni) ori, dimpotriva, apelezi la stimulente. Aparent, nici astea nu stimuleaza pe nimeni pentru ca sunt atat de prost alese si chiar si mai prost puse in practica incat mai bine te lipsesti. Si uite-asa, rezulta ca romanul n-are simt civic si nu-i pasa de nimeni decat de propria-i piele.

Ca sa ajung la speta, ieri am raspuns unui apel umanitar si am fost sa donez sange, fiind constient ca e vorba de o grupa sanguina destul de rara (am RH negativ). Asta am facut-o nu din spirit civic, ci pentru ca mi-ar fi fost greu sa dorm stiind ca as fi putut salva o viata si nu am facut-o. Am avut astfel ocazia sa constat first hand de ce nu se duc romanii sa doneze sange. Nu doar pentru ca le e frica de ace, sange si doctori. Nu. Ci si pentru ca iti vine sa-ti bagi picioarele in mama ei de organizare.

Sa ne intelegem, nu am nimic de reprosat personalului medical, din acest punct de vedere pot spune ca a fost o experienta 100% pozitiva. Nici dotarile nu m-au nemultumit (aparatele de recoltare sunt digitale si masoara fiecare mililitru de sange, atentionand atunci cand scade presiunea sangelui sau a fost recoltata cantitatea preconizata). Toate neplacerile au inceput dupa ce am primit “compensarile” legale. 7 bonuri de masa, bun; o zi libera, bun; 50% reducere la abonamentul pe o luna la metru si RATB, nu bun. Sa-i ia dracu’ de reatebisti si metrorexisti!

Ma gandeam sa dau o sansa naturii si sa renunt la masina pentru o luna. Dadea bine mai ales ca 12 ore dupa donare nu se recomanda sa conduci (eu cel putin am fost destul de ametit in primele ore). Si ca orice donator intreg la minte, la ce te gandesti cand iesi de la institutul de hematologie din strada Dr. Felix (aproape de Piata Victoriei)? Pai, hai sa-mi fac abonamentele si sa ma duc dracului acasa, pana nu ma scurg pe trotuar. Faci pe dracu’, cel mai apropiat centru de abonamente RATB este la Piata Romana. Neah, mai bine ma lipsesc, si asa eu de fapt merg cu metroul spre casa. Cobor la metrou si imping sub ghiseu adeverinta de donator . “Apai mergeti ‘mneavoastra la Piata Unirii, numai acolo se poate”. Poftim? Ma pis pe el de abonament. Eu am treaba in Dristor, de ce sa bat drumul pana la Unirii? Poate ca bietul amarat care-si mai rotunjeste venitul cu o juma’ de litru de sange o fi dispus sa bata drumul pana la Unirii, dar pentru majoritatea oamenilor normali, asta e fix piedica conceputa ca sa te faca sa-ti bagi picioarele.

Si-apoi vin si se plang ca dom’le, romanii nu au spirit civic, nu vor sa doneze sange, suntem in criza de donatori. Pai in puii mei, daca-i alergi prin tot Bucurestiul pentru un cacat de abonament, cred si eu ca nu-i mai prinzi a doua oara. Acum stau si ma gandesc ce mare complicatie logistica ar fi sa puna astia in ghereta din Piata Victoriei un pix in mana tanticii (care si asa freaca menta) cu care sa completeze cartonasele alea pe care scrie abonamnet. Idem si la metrou (ba chiar mai simplu, ca acolo sunt cartele imprimate de-a gata, trebuie doar inmanate calatorilor contra sumei de bani corespunzatoare).

Bleah! Vreau o votca. Dar inainte vreau sa-i rog pe directorii de la RATB si Metrorex sa ia hartia aia din stanga fotografiei de mai jos si sa si-o bage in posteriorul lor pretios. Prefer sa pierd o ora in ambuteiaje in masina mea ascultand radio Guerilla decat o ora in aceleasi ambuteiaje inghesuit intre oameni nespalati si injurand pe toata lumea. Si natura… Care natura? Hai cu votca aia!